armonicăsubstantiv
ar-mo-ni-că
Definiții
substantiv feminin
1Instrument muzical de suflat, cu ancie liberă, acționat cu gura și mâinile, care produce sunete prin vibrarea unor lamele metalice.
„Maria cântă la armonică în fiecare seară."
substantiv feminin
2În fizică și matematică, componentă sinusoidală a unei unde sau a unui semnal periodic, având frecvența multiplu întreg al frecvenței fundamentale.
„Armonicile unui sunet îi dau timbrul caracteristic."
Gramatică
La plural, forma articulată este 'armonicile'. Se folosește și ca adjectiv (ex: 'serie armonică'), dar ca substantiv desemnează instrumentul sau componenta fizică.
Sinonime
muzicuțăharmonică (variantă)
Expresii și locuțiuni
a cânta la armonică — a interpreta melodii folosind acest instrument
Etimologie
Din franceză 'harmonica', care provine din grecescul 'harmonikos' (armonios), derivat din 'harmonia' (armonie).
Se scrie corect: Se scrie cu 'ar' la început, nu 'har' (deși etimologic are legătură cu 'armonie'). Atenție la plural: 'armonici', nu 'armonice' (forma de adjectiv feminin plural este 'armonice').